STATUTUL ASOCIAȚIEI PRODUCĂTORILOR DE MATERIALE DE CONSTRUCȚII DIN ROMÂNIA - APMCR
Pentru promovarea intereselor economice, tehnice și juridice ale producătorilor de materiale de construcții din România, agenții economici interesați se organizează într-o asociație profesională, denumită în continuare:"ASOCIAȚIA PRODUCĂTORILOR DE MATERIALE DE CONSTRUCȚII DIN ROMÂNIA - APMCR."
În acest scop, în adunarea din data de 19 august 1997, ținută la București, s-a hotărât prin liberul consimțământ al membrilor fondatori, constituirea Asociației profesionale APMCR pentru a le reprezenta interesele în fața autorităților publice PARLAMENT, GUVERN, a Justiției, în raporturile cu instituții publice, profesionale din țară și străinatate și alte asociații. Asociația se constituie în baza prevederilor Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociații și Fundații) și funcționează în baza prezentului Statut și a Ordonanței 26/2000 cu privire la asociații și fundații.
Art. 1 - DENUMIREA, SEDIUL ȘI FORMA JURIDICĂ
1.1. Denumirea asociației este: ASOCIAȚIA PRODUCĂTORILOR DE MATERIALE DE CONSTRUCȚII DIN ROMÂNIA.
1.2. Sediul central al Asociației este în București, str. Ing. Vasile Cristescu nr. 3, sector 2.
1.3. APMCR poate să își înființeze filiale și sucursale în condițiile legislației în vigoare.
1.4. APMCR este o asociație profesională, non profit, autonomă, neguvernamentală și apolitică.
1.5. APMCR este persoană juridică, fără scop patrimionial.
Art. 2 - SCOPUL ȘI OBIECTIVELE APMCR
2.1. APMCR desfășoară activități în domeniul produselor pentru construcții așa cum sunt ele definite în Directiva 89/106/CE și transpuse în legislația română prin HG 622/2004 - anexa 3 și a celorlalte acte normative conexe.
2.2. APMCR promovează legalitatea și etica profesională în relațiile dintre asociați, normele concurenței loiale și șansa egală a fiecărui agent economic.
2.3. APMCR propune și promovează strategii și politici de dezvoltare sectorială în conformitate cu interesele membrilor săi și le susține în fața organelor abilitate în țară și în străinatate. În acest scop, APMCR va sintetiza date statistice referitoare la evoluția producției, a structurii acesteia, a tendințelor pe plan intern și extern.
2.4. În domeniul tehnologic va urmări evoluția pe plan intern și internațional, aplicarea rezultatelor cercetării, a standardelor și normelor de calitate și va proteja proprietatea intelectuală.
2.5. APMCR va informa despre cele mai eficiente tehnologii, astfel ca să asigure creșterea competitivității și eficienței fiecărui membru al APMCR în direcția unei dezvoltări durabile. În acest scop, APMCR va participa la fundamentarea programelor naționale și internaționale de cercetare științifică pe termen lung și mediu în domeniul său.
2.6. APMCR va elabora prin forțe proprii sau instituții specializate studii de marketing sectoriale, naționale și internaționale privind aspectele tehnologice și legale în scopul informării membrilor săi.
2.7. APMCR va spijini colaborarea și cooperarea cu partenerii externi a membrilor ei, încurajând aportul de capital străin în firmele românești.
2.8. Obiectivul activității poate fi modificat și completat de către adunarea generală, cu respectarea prevederilor legii în vigoare.
Art. 3 - DURATA APMCR
3.1 APMCR ia ființă la data înregistrării ei la Tribunal, în Registrul persoanelor juridice, și durata ei de funcționare este nelimitată.
Art. 4 - MEMBRI, DREPTURI, OBLIGAȚII, ÎNCETAREA CALITĂȚII DE MEMBRU
4.1. Membru APMCR poate fi:
- orice agent economic care realizează materiale pentru construcții;
- agenții economici care prin natura activității lor participă în mod direct, la comercializarea materialor pentru construcții;
- agenții economici cu profil de cercetare - proiectare în domeniu.
- orice agent economic care investește în producția de materiale pentru construcții, sau este producător în primul an de activitate ori are o cifră de afaceri anuală sub un milion de euro;
- orice persoană din rândul specialiștilor în domeniu, care poate contribui la îndeplinirea în mai bune condiții a obiectivului de activitate al Asociației;
- orice organizație sectorială nonguvernamentală;
- persoane fizice cu rezultate remarcabile în domeniu;
4.2. Agenții economici și persoanele fizice participante la adunarea de constituire a APMCR sunt membrii fondatori.
4.3. Numărul membrilor APMCR este nelimitat, membrii acesteia având drepturile și obligațiile ce decurg din prezentul statut.
4.4. Membrii APMCR au următoarele drepturi:
- să participe și să iși exercite dreptul de vot în adunarea generală;
- să aleagă și să fie aleși în organele de conducere sau de specialitate ale APMCR, în condițiile prezentului statut;
- să fie protejați împotriva concurenței neloiale interne și externe;
- să participe la manifestările organizate de APMCR în țară și în străinatate;
- să primească informații de care dispune APMCR , referitoare la problematica: managerială, tehnică, tehnologică, fiscală, vamală și juridică;
- să primească publicațiile APMCR și să poată publica în acestea, articole, comunicări, reclame;
- să solicite consultații de la APMCR pentru problemele care intră în obiectul de activitate al asociației ce se organizeaza în țară și/sau în străinătate;
- să primească susținere în situația confruntării cu abuzuri ale administrației publice.
- să participe și să își exercite dreptul de vot consultativ în adunarea generală.
- să aleagă și să fie aleși în organele de conducere sau de specialitate ale APMCR, în condițiile prezentului statut;
- să fie susținuți în situația confruntării cu o concurență neloaială internă și externă;
- să participe la manifestările organizate de APMCR în țară și în străinătate;
- să primească informații de care dispune APMCR, referitoare la problematica: managerială, tehnică, tehnologică, fiscală, vamală și juridică;
- să primească publicațiile APMCR și să poată publica în acestea, articole, comunicări, reclame;
- să solicite consultații de la APMCR pentru problemele care intră în obiectul de activitate al asociației ce se organizează în țară și/sau în străinătate;
- să primeasca susținere în situația confruntării cu abuzuri ale administrației publice.
- să respecte statutul și hotărârile adunării generale;
- să respecte normele de etică profesională atât din domeniul propriu de activitate cât și în relațiile dintre ei și ceilalți membrii;
- să promoveze realizarea obiectivelor APMCR și să participe la acțiunile organizate de aceasta;
- să contribuie la creșterea prestigiului APMCR și ai membrilor acesteia, atât în țară cât și în străinătate;
- să manifeste transparență în relațiile cu APMCR;
- să achite lunar cotizația de membru și să susțina material acțiunile pentru atingerea scopului și obiectivelor APMCR;
- să notifice în scris, cu 30 de zile înainte intenția de renunțare la calitatea de membru.
- să pună la dispoziția asociației informațiile publice referitoare la activitatea lor.
- la cererea scrisă a membrului în termen de 30 de zile de la primirea efectivă de către APMCR a intenției de renunțare formulate în scris;
- prin nerespectarea obligațiilor ce îi revin conform statutului, în urma deciziei Adunării Generale;
- prin neplata timp de 6 luni a cotizației stabilite;
- în cazul în care prin declarațiile și activitatea lor aduc prejudicii APMCR, atât de imagine, cât și patrimoniale.
Art.5 - ORGANIZAREA ȘI CONDUCEREA APMCR
5.1.Organele de conducere ale APMCR sunt:
- adunarea generală;
- consiliul director;
- cenzorul sau după caz comisia de cenzori.
5.2. Adunarea generală este organul suprem de conducere alcătuit din totalitatea membrilor asociației.
5.3. Adunarea generală se întâlnește anual la convocarea consiliului director, în ședinte ordinare, sau ori de câte ori este nevoie în ședințe extraordinare. Votul se poate da și prin mandat sau prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
5.4. Convocarea ședințelor se va face cu 15 zile înainte de data fixată, și se va comunica fie prin anunțuri publice într-un ziar de mare tiraj, fie pe pagina de internet a APMCR sau prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la adresele indicate de membrii prin statut sau la acelea notificate în scris APMCR, cu cel putin 15 zile înainte de data fixată, precizându-se data, ora, locul și proiectul ordinii de zi a adunării. Adunarea generală se întruneste la sediul APMCR, dacă nu s-a hotărât în mod expres un alt loc.
5.5. Adunarea generală este legal constituită și ia hotărâri valabile cu votul a jumătate plus unu din numărul membrilor prezenți.
5.6. Competența adunării generale cuprinde:
- stabilirea strategiei și a obiectivelor generale ale asociației;
- modificarea și actualizarea actului constitutiv și al statutului;
- aprobarea programului anual de activitate;
- aprobarea proiectului de buget;
- aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și a bilanțului contabil;
- controlul raportului de activitate al consiliului director privind executarea bugetului de venituri și cheltuieli, bilanțul contabil, proiectul bugetului de venituri și cheltuieli și proiectul programelor asociației;
- stabilirea contribuției de membru și a taxei de aderare la APMCR;
- adminterea de noi membrii APMCR;
- alegerea și revocarea membrilor consiliului director;
- alegerea și revocarea președintelui;
- alegerea și revocarea președintelui de onoare;
- alegerea și revocarea vicepreședintelui;
- alegerea și revocarea membrilor consiliului director;
- alegerea și revocarea cenzorului sau, după caz, a membrilor comisiei de cenzori;
- luarea hotărârilor legate de înființarea de filiale și sucursale;
- luarea hotărârilor și aprobarea înființării de societăți comerciale în condițiile legii și desemnarea, prin hotărâre, a organele de conducere și de administrație ale acestora;
- luarea hotărârilor legate de asocierea cu alte structuri profesionale sau organizații similare, persoane juridice române sau străine;
- luarea hotărârii de dizolvare și lichidare a asociației, precum și stabilirea destinației bunurilor rămase după lichidare;
- luarea de hotărâri asupra oricăror alte probleme privind APMCR care nu sunt date în competența altui organ.
5.7. Membrii Consiliului director sunt:
- MARCU VASILE
- GEORGESCU CLAUDIU EUGEN
- CRĂCIUNESCU VASILE
- FERNEA GHEORGHE
- CATANAS ION DANIEL
Consiliul director este compus din 5 pâna la 7 membrii aleși de adunarea generală pentru o perioadă de 2 ani, putând fi realeși.
Membrii Consiliului director pot fi schimbați anual în cadrul unei adunări generale ținute la sfârșitul fiecărui an calendaristic în funcție de rezultatele obținute și de activitatea sa în timpul anului.
5.9. Consiliul director se întâlnește cel puțin o dată pe semestru sau ori de câte ori este necesar.
5.10. Consiliul director este statutar întrunit și poate dispune cu votul a jumatate plus unu din numărul total al celor prezenți.
5.11. În exercitarea competenței sale, Consiliul director:
- prezintă adunării generale raportul de activitate pe perioada anterioară, executarea bugetului de venituri și cheltuieli, bilanțul contabil, proiectul bugetului de venituri și cheltuieli și proiectul programelor asociației;
- încheie acte juridice în numele și pe seama asociației;
- aprobă organigrama și politica de personal a asociației;
- schimbă sediul asociației;
- hotărăște convocarea adunării generale ordinare și extraordinare;
- așigură conducerea operativă a asociației între adunările generale și realizează actele de administrare al patrimoniului asociației, urmărind îndeplinirea scopului acesteia;
- propune de principiu contribuția de membru și taxa de aderare, decizia finală aparținând adunării generale a APMCR;
- hotărăște de principiu asupra admiterii de noi membri în asociație, decizia finală aparținând adunării generale a APMCR;
- îndeplinește orice alte atribuții prevăzute în statut sau stabilite de adunarea generala.
5.12. Președintele APMCR conduce ședintele adunării generale și ale consiliului director.
Președintele reprezintă asociația în relațiile cu terții.
Președintele este ales de către adunarea generală, pe o perioadă de 2 ani. La expirarea mandatului, Președintele poate fi reales.
Președintele APMCR este Președintele consiliului director.
Președintele are următoarele atribu'ii:
- reprezintă APMCR în relațiile cu terții;
- asigură executarea programelor anuale și a hotărârilor adunării generale;
- coordonează activitatea consiliului director în vederea asigurării conducerii operative a asociației între adunările generale;
- intreprinde acțiunile necesare îndeplinirii atribuțiilor și competențelor stabilite prin statutul APMCR;
- duce la îndeplinire mandatul în conformitate cu atribuțiile consiliului director.
5.13. Președintele de onoare poate fi persoana care prin activitatea sa a avut merite deosebite în activitatea depusă pentru realizarea obiectivelor asociației.
5.14. Vicepreședintele APMCR este vicepreședintele consiliului director, având atribuțiile specifice consiliului director.
În lipsa Președintelui asociația este reprezentată de vicepreședinte.
Vicepreședintele este ales de către adunarea generală, pe o perioadă de 2 ani. La expirarea mandatului, vicepreședintele poate fi reales.
Vicepreședintele APMCR răspunde în fața adunării generale de activitatea desfasurată în executarea hotărârilor acesteia.
Cenzorul sau comisia de cenzori
5.15. În realizarea competenței sale cenzorul sau, dupa caz, comisia de cenzori:
- verifică modul în care este administrat patrimoniul asociației;
- întocmește rapoarte și le prezintă adunării generale;
- poate participa la ședințele consiliului director, fără drept de vot;
- îndeplinește orice alte atribuții prevăzute în statut sau stabilite de adunarea generală.
Art. 6 - FONDURILE ȘI CHELTUIELILE DE FUNCȚIONARE ALE APMCR
6.1. Activitatea economico-financiară a APMCR se desfașoară pe baza bugetului de venituri și cheltuieli aprobat de adunarea generală a asociației.
6.2. Exercițiul economico-financiar începe în 1 ianuarie și se termină la 31 decembrie al fiecărui an. Primul exercițiu începe la data constituirii asociației.
6.3. APMCR va întocmi bilanț și va ține evidența activității economico-financiare în conformitate cu normele legale în vigoare.
6.4. Veniturile APMCR se realizează din:
- taxa de aderare;
- cotizații lunare, aprobate de adunarea generală;
- sume provenite din despăgubiri sau acordate cu titlu de daune;
- donații sau alte liberalități făcute prin acte între vii sau pentru cauză de moarte;
- subvenții și sponsorizări;
- prestări de servicii comandate de membrii APMCR și care nu constituie subiecte de interes general;
- venituri din vânzarea publicațiilor proprii în țară și străinătate;
- organizarea de cursuri de perfecționare în țară și străinatate;
- alte venituri din activități economice directe;
- alte venituri prevăzute de lege.
6.5. APMCR efectuează plăți, în lei și în valută, prin casieria proprie și prin conturile corespunzătoare.
6.6. Veniturile APMCR se folosesc pentru finanțarea activităților prevăzute în statut și suportarea cheltuielilor de funcționare și dotare ale acesteia.
6.7. Soldurile rezultate la încheierea activității bugetare se vor reporta în prevederile Bugetului anului următor.
6.8. Patrimoniul inițial al APMCR a fost alcătuit prin aport în bani în cuantum de 100 lei (o suta lei).
Art. 7 - RĂSPUNDERI
Persoanele care îndeplinesc atribuții în cadrul APMCR răspund față de aceasta potrivit legii civile și/sau penale după caz.
Art. 8 - DIZOLVAREA APMCR
8.1. APMCR se dizolvă de drept prin:
- realizarea sau, după caz, imposibilitatea realizării scopului pentru care a fost constituită, dacă în termen de 3 luni de la constatarea unui astfel de fapt nu se produce schimbarea acestui scop;
- imposibilitatea constituirii adunării generale sau a consiliului director în conformitate cu statutul asociației, dacă această situație durează mai mult de un an de la data la care, potrivit statutului, adunarea generală sau, după caz, consiliul director trebuia să se constituie;
- reducerea numărului de asociați sub limita fixată de lege, dacă acesta nu a fost complinit timp de 3 luni.
- scopul sau activitatea asociației a devenit ilicită sau contrară ordinii publice;
- realizarea scopului este urmarită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice;
- asociația urmărește un alt scop decât cel pentru care s-a constituit;
- asociația a devenit insolvabilă;
- dacă asociația, prin natura scopului sau obiectivelor propuse, urmează să desfășoare activități fără autorizație prealabilă pentru care, potrivit legii, sunt necesare autorizații administrative prealabile.
Art. 9 - LICHIDAREA APMCR
9.1. În cazurile în care dizolvarea se face de drept sau prin hotărâre judecătorească, lichidatorii vor fi numiți prin însăși hotărârea judecatorească.
9.2. În cazul dizolvării prin hotărârea adunării generale, lichidatorii vor fi numiți de către adunarea generală.
9.3. Odată cu numirea lichidatorilor înceteaza și mandatul consiliului director.
Lichidatorii vor putea fi persoane fizice sau persoane juridice, autorizate în condițiile legii.
9.4. Lichidatorii își îndeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor.
9.5. Atât față de APMCR, cât și față de asociați, lichidatorii sunt supuși regulilor mandatului.
9.6. După terminarea lichidării, lichidatorii trebuie să ceară radierea asociației din Registrul asociațiilor și fundațiilor.
9.7. APMCR încetează a ființa la data radierii din Registrul asociațiilor și fundațiilor.
Radierea se face în baza actului constatator eliberat lichidatorilor, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare, prin care se atestă descărcarea acestora de obligațiile asumate.
9.8. La terminarea lichidării bunurile se vor transmite membrilor asociației în măsura în care aceștia sunt persoane juridice de drept privat sau de drept public cu scop identic sau asemănător cu cel al APMCR.
În cazul în care nici unul dintre asociații APMCR, nu este în măsură să primească bunurile rămase după lichidare, aceste bunuri vor fi atribuite în condițiile legii unor persoane juridice de drept privat sau de drept public cu scop identic sau asemanator cu cel al APMCR.
Persoanele ce vor primii bunirile societății, vor fi desemnate de persoanele ce făceau parte din consiliul director înainte de lichidarea societătii.
Art. 10 - LITIGII
Orice litigii ivite în legătură cu interpretarea și/sau executarea prevederilor prezentului statut, în măsura în care nu vor fi rezolvate pe cale amiabilă, se vor soluționa de instanța competentă.
Art. 11- PREVEDERI FINALE
APMCR se poate asocia cu alte organizații profesionale, persoane juridice române sau străine în vederea realizarii unor activități comune care să prezinte interes, cu respectarea prevederilor legale in vigoare.
Raporturile dintre asociați se stabilesc prin contract de asociere.
Asocierea și contractul de asociere se aprobă de Adunarea generală a Asociației.
Dispozițiile prezentului act constitutiv se completează cu dispozițiile legale în vigoare referitoare la asociații și fundații.