WALL STREET

16-MAY-2011

CONSTRUCTORII: NE-AM AȘTEPTAT SĂ FIM LOCOMOTIVA IEȘIRII DIN RECESIUNE, DAR SUNTEM ULTIMUL VAGON

Constructorii afirmă la unison că sectorul de profil se află în continuare într-o perioadă de regres, chiar dacă Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat, în această dimineață, că Produsul Intern Brut (PIB) a crescut cu 0,6% în primul trimestru, astfel că România a ieșit tehnic din recesiune, după doi ani și jumătate.

Potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor de Materiale de Construcţii din România (APMCR), din punct de vedere cantitativ piața s-a contractat în intervalul analizat, inflaţia şi fluctuaţiile cursului valutar fiind principalele cauze ale acestui fenomen. Pentru întregul an, Claudiu Georgescu, preşedintele APMCR, îşi menţine estimările iniţiale realizate la finele anului trecut, conform cărora piața de profil va consemna o scădere de 2% în acest an. Principala cauză care afectează activitatea companiilor din domeniu este reprezentată, în continuare, de lipsa finanţărilor, segmentele care asigură, în acest moment, funcţionarea pieţei materialelor de construcţii fiind proiectele de infrastructură edilitară şi de reparaţii. Tendinţa de creştere a preţurilor înregistrată în primul semestru a fost generată în special de necesitatea de corelare a acestora cu procesul inflaţionist, însă a fost temperată de situaţia cererii din domeniu. “Dacă urmărim indicatorii privind preţurile de producţie, vom observa că aceştia au avut o fluctuaţie moderată. Ne aşteptăm, totuşi, ca măririle de cotaţiei gazelor naturale să aibă un impact asupra preţurilor în acestă toamnă, atât în mod direct căt şi prin efectul de «cascadă». Piața materialelor de construcţii este conectată la economia reală şi depinde de modul de funcţionare al acesteia. Astfel, singura opţiune în sector este producţia de sisteme care să vină în întâmpinarea cerinţelor pieţei economice şi să îndeplinească exigenţele conceptului de dezvoltare durabilă”, a declarat Claudiu Georgescu. În continuare, principala preocupare a APMCR este reprezentată de respectarea standardelor de calitate în toate etapele de producţie, de la certificare până la punerea în operă. “Salutăm decizia Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) – de a suspenda o societate ce efectua certificări pentru nereguli procedurale, precum şi acţiunile Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) de verificare a produselor pe întregul circuit comercial. În această perioadă pregătim intens prezenţa producătorilor români în cadrul unui pavilion naţional la târgul de profil «Megabuild», ce va avea loc în perioada 08 – 11 septembrie 2011, în Turcia, la Istanbul. Participarea este susţinută de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), în cadrul unui program naţional de încurajare a exporturilor. Am intrat, totodată, în ultima etapă pregătitoare a programului «PERMAT», de perfecţionare pentru profesioniştii din domeniul materialelor de construcţii, urmând ca în scurtă vreme să începem înscrierile pentru cursanţii acestui program”, a precizat preşedintele APMCR. Informaţii suplimentare, la www.apmcr.org