AGENDA CONSTRUCȚIILOR

15-APR-2011

APMCR: DIMINUARE DE 10% A PIEȚEI BLOCURILOR CERAMICE, ÎN 2011

Piața românească a blocurilor ceramice traversează o perioadă dificilă, activitatea companiilor furnizoare contractându-se cu aproximativ 50% în ultimii doi ani.

Sectorul materialelor de construcții a înregistrat o scădere de 2%-3% în 2010, iar rezultatul ar putea sa se repete și în 2011. Exceptând câțiva producători de cărămidă care au avut vânzări mai mari, restul industriei a fost clar pe minus, a declarat pentru ,,Fin.ro” Claudiu Georgescu, președintele Asociației Producătorilor de Materiale de Construcții din România (APMCR). Pe de alta parte, trebuie sa vedem ce anume rapor­tam, pentru ca una sunt cifrele de vanzari, alta vo­lu­mele de productie, explica Georgescu. Bau­mit, spre exemplu, unul dintre cei mai mari pro­ducatori de adezivi din tara, a avut o crestere de 12% a volumului de productie, insa cifra de afa­ceri s-a majorat cu doar 2% in 2010. Prin ur­mare, atunci cand judecam o companie, putem spune ca performanta au facut acele firme care au reusit sa-si mentina vanzarile la nivelul simi­lar celui din 2009, crede reprezentantul APMCR. Este cazul in principal al industriei de lacuri si vopsele lavabile, unii producatori de adezivi sau placi ceramice etc. Anul trecut, dintre toate seg­mentele de piața, cel al renovarilor a fost singu­rul care a consemnat crestere.

Exporturile salvatoare

Companiile care pierd mai putin din scade­rea volumelor de productie sunt cele care reu­sesc sa adauge valoare produselor sale. Tot­­ odata, unii producatori multinationali, cu pu­tere financiara, au reusit sa-si creasca vanzarile si cota de piața ca urmare a falimentului com­petitorilor mai mici sau datorita exporturilor. Spre exemplu, compania Cesarom, parte al gru­pului Lasserberger, vrea in acest an sa iasa pe noi piete, precum Marea Britanie, Franta si Ger­mania, si sa mentina exporturile la aproximativ 5% din totalul cifrei de afaceri. Anul trecut, pla­cile ceramice produse in Romania au patruns pe rafturile magazinelor din Bulgaria, Finlanda, Serbia, Republica Moldova si Slovacia. Eduard Macarescu, director de Operatiuni al Cesarom, spune ca piața locala de placi ceramice va in­re­gistra in acest an un recul de 10%, similar celui din 2010. ,,Anul trecut, potrivit estimarilor Cesa­rom, piața a raportat o valoare de 100 de mi­li­oa­ne de euro si un volum de productie de 22 de mi­li­oane de metri patrati”, precizeaza Macarescu.

Rezultatele pozitive din 2010, datorate comertului regional

Si Saint Gobain Glass (SGG), principalul pro­ducator de sticla pentru constructii, da­to­reaza re­zultatele pozitive din 2010 comertului in regiune. Evolutia economica nefavorabila si scaderea pie­tei constructiilor s-au transmis si in sectorul sti­clei, care a scazut cu mai bine de 20% in 2009 in Romania, potrivit estimarilor SGG Romania. In anul urmator, piața a inregistrat o cres­tere in volum de aproximativ 10%, datorata in principal sectorului renovarilor, dar si fina­lizarii con­struc­tiilor incepute inca din 2008. ,,Ne adresam pietei regionale din Europa de Sud-Est si realizam ex­porturi si in alte tari din Europa. La nivelul in­tregii activitati, am inregistrat in 2010 o cifra de afa­ceri in crestere cu peste 29% fa­ta de anul anterior”, a declarat pentru ,,Fin.ro” Ovidiu Pascutiu, directorul general al SGG Ro­mania. Eco­no­miile regionale dau sem­ne de re­venire, iar ce­re­rea de sticla din Romania si din intreaga regiune e in crestere, adauga Pascutiu. In opinia repre­zentantului SGG, aceas­­ta crestere este datorata in principal sec­torului renovarilor din constructii.

Pentru acest an, SGG estimează majorarea cifrei de afaceri in euro de aproximativ 10%, care va fi obtinuta din extinderea portofoliului si a vanzarilor de sticle speciale in Romania si regi­unea Europei de Sud-Est. Evolutia profita­bi­litatii va depinde de masura in care cresterea costu­rilor cu energia si materiile prime va fi ­com­pen­sata de majorarea preturilor sticlei pe pietele re­gionale, apreciaza Pascutiu. Pentru acest an o pro­vocare strategica pen­tru companie este conti­nuarea extinderii capa­citatii tehnice de productie la Calarasi. ,,Am in­ceput de­ja investitia in linia de productie a sticlei lami­nate in valoare de aproxi­mativ 4 mi­lioane de eu­ro pe care estimam sa o finalizam pana la sfar­situl anului. Pentru acest an luam in considerare si posibila demarare a unei alte investitii de spo­rire a capacitatii tehnologice la linia actuala de sputerizare magnetronica, ce poate fi finalizata in 2012”, declara directorul SGG Romania. In pre­zent, compania estimează ca a atins o cota de piața de aproximativ 16% la nivelul Euro­pei de Sud-Est (inclusiv Turcia).