IAȘI INVEST

22-NOV-2010

SECTORUL MATERIALELOR DE CONSTRUCȚII, ÎN SCĂDERE CU 15% ÎN 2010

Producția de materiale pentru construcții a înregistrat și în 2010 o scădere de aproximativ 15%, a declarat luni (22 noiembrie 2010) președintele Asociației Patronatelor din Materialele de Construcții (APMCR), Claudiu Georgescu, într-o conferință de presă. Faptul că sectorul produselor pentru construcții deservește în proporție covârșitoare piața internă, exportul având o mică pondere, a făcut ca în ultimii doi ani acest sector să nu poată compensa scăderea internă și a pierdut peste 30% din angajați, potrivit reprezentantului APMCR. Producătorii de materiale de construcții apreciază că, în condițiile în care bugetul pentru 2011 nici măcar nu a fost prezentat public, iar sistemul bancar începe să aibă probleme cu recuperarea creditelor de la dezvoltatori și de la cei ce au credite imobiliare, sectorul construcțiilor și implicit al materialelor de construcții va înregistra o scădere și în 2011.

Piața construcţiilor îşi continuă declinul şi în acest an. Reprezentanţii pieţei de profil estimează o scădere de aproximativ 2%, faţă de 2010. Mai mult, potrivit acestora, în 2009 piaţa a înregistrat o cădere de peste 28%, iar anul trecut o scădere de peste 10%. Anul trecut, 20.000 de companii cu activităţi în construcţii au intrat în insolvenţă sau faliment, iar peste 70.000 de angajaţi au fost disponibilizaţi.
Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materialele de Construcţii din România (APMCR), Claudiu Georgescu, ne-a declarat că piața construcţiilor din România nu va reuşi nici în acest an să revină pe creştere. ”Noi sperăm până în ultimul moment să vedem o creştere, dar suntem prea optimişti. Altfel spus, în 2011 piața va înregistra un nou an pe minus, nu va fi un procent la fel de mare ca în anii trecuţi, dar oricum va cădea cu 1-2%. Este o prognoză rezervată pentru acest an”, a declarat pentru Curierul Naţional, Claudiu Georgescu.

Mai avem de aşteptat încă 6 ani
Mai mult decât atât, acesta ne-a mai spus că în condiţiile în care am avut 2 ani în care piaţa a scăzut cu circa 40%, nu trebuie să ne aşteptăm prea curând la o revenire. ”O piaţă asemenea anilor dinaintea crizei vom vedea peste 6-7 ani, iar asta numai în condiţiile în care vom avea o creştere anuală de 5%”, a explicat preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materialele de Construcţii din România(APMCR), Claudiu Georgescu.
Totodată, directorul general al Holcim România, Markus Wirth, a declarat ieri că piaţa construcţiilor din România va reveni la nivelul din 2008, de dinaintea declanşării crizei economice, abia peste cinci-şase ani, revenire pentru care va fi necesar ca statul român să investească în infrastructură. “Piața cimentului îşi va reveni abia atunci când îşi vor reveni şi vânzările de case şi apartamente. Oricum, piața nu va creşte în şase-opt ani în aceeaşi măsură în care creştea înaintea izbucnirii crizei economice. Statul român trebuie să investească în infrastructură. Astfel, va creşte şi consumul. Avem nevoie de investiţii în infrastructură, pentru a atrage atât investitori străini, cât şi turişti”, a spus Markus Wirth, citat de Mediafax.
Directorul general al Holcim România precizează că acest semestru ar putea atinge nivelul de jos al recesiunii, estimând totodată o creştere mică la nivelul lui 2011.

APMCR: Construcţiile au nevoie de o creştere stabilă
Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materialele de Construcţii din România, Claudiu Georgescu a mai atras atenţia şi asupra modului în care trebuie să-şi revină piaţa. ”Sunt 2 soluţii de revenire: ori creştem cu 5% anual, şi atunci sigur vom avea o piaţă stabilă şi sustenabilă, ori ne vin iar de-afară nişte bani, vom umfla iar piața construcţiilor şi cea imobiliară şi atunci vom cădea iar şi o vom lua de unde am început. De aceea atrag atenţia că este mult mai bine să creştem puţin da bine, decât mult şi prost cum am făcut până acum. Mai mult, piaţa are nevoie de o gândire strategică pentru a conduce la dezvoltarea infrastructurii şi a locuinţelor conform standardelor europene”, a subliniat Claudiu Georgescu.
Întrebat despre influenţa certificatului energetic asupra pieţei, reprezentantul APMCR este de părere că-şi va pune serios amprenta. ”Certificatul energetic va începe să-şi pună serios amprenta pe piața construcţiilor, pentru a deveni şi mai important odată ce Guvernul a anunţat că nu va mai acorda subvenţii la căldură. Astfel, dacă se vor tăia aceste subvenţii, atunci automat oamenii se vor uita la apartamente care nu pierd căldură iarna, şi vor începe să întrebe tot mai des de aceste certificate”, a explicat Georgescu.

Markus Wirth a menţionat că o provocare majoră pentru companie a reprezentat-o prăbuşirea pieţei construcţiilor, pe care a trebuit să o controleze. Şeful Holcim România a afirmat că a trebuit să reducă astfel personalul, dar că aceasta era un lucru necesar. În plus, compania a importat sute de mii de tone de ciment de la alte companii din Grupul Holcim în perioada 2007-2008, pentru a-şi onora comenzile. “În timp de recesiune, trebuie reduse costurile fixe, aceasta implicând şi costurile cu resursele umane. A trebuit să reducem personalul în perioada de criză, însă în acelaşi timp noi am avut în derulare investiţii în construcţia unei noi linii de producţie la Câmpulung, iar 50% din reducerile de personal s-au datorat de fapt modernizării fabricii de la Câmpulung, unde a fost nevoie de mai puţin personal”, a mai spus Wirth.