AGENDA CONSTRUCȚIILOR

04-JUN-2010

APMCR: 10 MILIARDE EURO PENTRU DINAMIZAREA ACTIVITĂȚII DIN CONSTRUCȚII

Potrivit evaluărilor specialiștilor din domeniu, piața construcțiilor are nevoie de fonduri de 10 miliarde euro pentru investiții pentru a reveni pe un trend ascendent, conform Asociației Producătorilor de Materiale de Construcții din Romania (APMCR).

„Marea diferență dintre noi și Europa este că la ei, pentru 5.000 de euro, reprezentantul unei autorități publice nici nu se gândește la șpagă, pentru ca atât are salariul. În România, în schimb, salariul este de 10 ori mai mic”, a declarat, pentru „Financiarul”, deputatul PNL Relu Fenechiu.In opinia sa, o solutie de compromis ar putea fi ca, in cazul achizitiilor directe, sa fie publicate toate anunturile de intentie pe SEAP, astfel incat oricine sa poata depune o oferta, dar si sa poata exista un control al modului in care se fac aceste contracte.
De exemplu, daca autoritatea cumpara creioane cu 50 de lei, in conditiile in care exista o oferta cu 5 lei, cei care au semnat contractul sa poata fi trasi la raspundere, a explicat Relu Fenechiu. Deputatul PNL a mai precizat ca, in momentul dezbaterii OUG in Parlament, va depune un amendament in acest sens. In schimb, senatorul PSD Florin Constantin, membru al Comisiei economice din Senat, ne-a declarat ca va solicita respingerea ordonantei. „Mi se pare o aberatie modificarea pragului pentru achizitii. Valorile aplicate in prezent sunt suficiente. Singurul efect va fi acela ca va incuraja afacerile dubioase ale celor de la putere”, ne-a declarat Florin Constantin, precizand ca a lucrat 20 de ani in mediul de afaceri romanesc.

La fel de nemultumiti sunt si oamenii de afaceri contactati de „Financiarul”
„Noi (ARACO – n.r.) am avut o serie de intalniri cu membrii guvernului prin care am solicitat cateva modificari ale Legii achizitiilor publice, dar despre marirea pragului aud prima oara. I-am rugat sa taie din contractele de lucrari publice acele prevederi care vorbesc despre lucrari diverse si neprevazute si care sunt, de fapt, modalitatea legala de a umfla preturile cu peste 50%. Am inteles ca aceasta rugaminte a noastra a fost acceptata. Dar ei pe de o parte au taiat, pe de alta parte au adaugat”, constata Alexandru Dobre, presedinte de onoare al Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii.

Acesta crede ca masura este menita sa diminueze sansele majoritatii companiilor romanesti, lipsite de „abonamente” la contractele cu statul, sa acceada la lucrarile publice. O opinie similara are si Claudiu Georgescu, presedintele APMCR, care apreciaza ca „achizitii publice prin incredintare directa intr-o tara ca Romania sunt cele mai legale cai de sifonare a banilor publici si servire a clientelei politice”. Si Marin Marius Dumitru, presedintele Asociatiei ProBCA, considera inoportuna majorarea valorii maxime pana la care se pot face achizitii publice directe.
In schimb, nu vede o problema in majorarea limitei maxime pentru lucrari publice atribuite prin cereri de oferte, „daca se finalizeaza prin licitatii deschise”.

Premierul Emil Boc anunta saptamana trecuta ca Legea achizitiilor publice va fi schimbata in luna iunie, printr-o ordonanta de urgenta. „Modificarile sunt necesare pentru asigurarea transparentei procedurilor, dar si pentru a ne alinia regulilor europene”, explica seful Executivului. In context, Boc aprecia ca, intr-un an si jumatate, s-a economisit peste 1,5 mld. euro din sporirea procentului achizitiilor publice prin licitatii electronice. „Daca s-ar dori intr-adevar sa fie facute economii, toate achizitiile publice ar trebui facute prin licitatie electronica”, apreciaza senatorul PSD Florin Constantin. „Fara o transparenta totala a acestor achizitii, orice motivare oficiala nu face decat sa ascunda o mica afacere a celor care sunt titulari de cont”, crede si presedintele APMCR.

Modificari aduse actualei legislatii
Ordonanta de urgenta elaborata in acest sens, citata de Mediafax, prevede ca autoritatea contractanta are dreptul sa achizitioneze direct produse si servicii daca valoarea achizitiei este de maximum 50.000 de euro, respectiv de 100.000 de euro pentru fiecare achizitie de lucrari, limite de aproximativ trei ori mai mari decat cele actuale.

In acelasi act normativ se precizeaza ca autoritatea contractanta va avea dreptul sa aplice procedura de cerere de oferte daca valoarea estimata, fara TVA, a contractului de achizitie publica este egala sau mai mica decat echivalentul in lei a 125.000 de euro (fata de 100.000 de euro in prezent) pentru contractul de furnizare si cel de servicii, precum si de 4,85 milioane de euro (fata de 750.000 de euro in prezent) pentru contractul de lucrari. Noua ordonanta vine la doar un an dupa ce acelasi Cabinet Boc a aprobat o alta OUG, prin care au fost majorate aceleasi praguri.

Acest act normativ aprobat in 2009 a fost adoptat de Senat, iar in prezent se afla la Comisia pentru industrii si servicii din Camera Deputatilor.

1. Pragul achizitiilor publice directe
• 50.000 de euro pentru bunuri si servicii, fata de 15.000 de euro in prezent
• 100.000 de euro in cazul lucrarilor, de la 40.000 de euro
2. Pragul in cazul procedurii de cerere de oferte
• 125.000 de euro pentru contractul de furnizare si cel de servicii – fata de 100.000 de euro in prezent
• 4,85 mil. euro pentru contractul de lucrari – fata de 750.000 de euro in prezent