EVENIMENTUL

03-JUN-2010

CRIZA A READUS LA NORMALITATE PREȚURILE

Piața materialelor de construcții s-a prăbușit până la nivelul din 2005

Astfel, reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor de Materiale pentru Construcţii din România (APMCR) apreciază că, în acest an, piaţa materialelor de construcţii ar putea scădea cu până la 20% (de la 5,1 miliarde euro în 2009). În primele patru luni a.c., acest segment a înregistrat scăderi de 8% faţă de intervalul similar din 2009, iar în aprilie a.c. vânzările au consemnat o creştere de 13,6% faţă de luna precedentă. Sectorul specific va continua să scadă şi în a doua parte a anului. Cele mai afectate segmente (ce vor înregistra reduceri de până la 35%) vor fi cele de ciment şi materiale de zidărie, din cauza numărului redus al autorizaţiilor şi lucrărilor noi de construcţii. “Statul ar trebui să creeze un fond special prin care să sprijine investiţiile în domeniul materialelor de constructii, axate pe utilizarea de tehnologii noi şi bazându-se pe resurse locale. In condiţiile în care România reuşeşte să-şi respecte angajamentele stabilite prin acordul cu Fondul Monetar Internaţional şi să îşi echilibreze indicatorii macroeconomici, în piaţă va exista o creştere a încrederii, ceea ce va duce la o relansare economică”, a declarat Claudiu Georgescu, preşedinte al APMCR. Informaţii suplimentare, la www.ampcr.org