ZIARUL FINANCIAR

17-SEP-2009

APAR PRIMELE CIFRE DE LA PATRONATELE DIN CONSTRUCȚII: PATRU PIEȚE DIN CONSTRUCȚII, DE 3 MLD. €, S-AU PRĂBUȘIT CU 30 – 90%

Piețele de ciment, oțel-beton, tâmplărie PVC și utilaje de construcții, cu o valoare totală de circa 3 mld. euro în 2008, au scăzut cu procente cuprinse între 30 și 90% în primul semestru. Asociațiile producătorilor de materiale de construcții estimează că ritmul de scădere se va menține și în primul semestru din 2010.

După creşterile fulminante din 2008 de pe piața construcţiilor din România, a venit o nouă perioadă în care jucătorii din această industrie anunţă pierderile pe care le înregistrează, provocate de criză. Asociaţiile şi Patronatele din Industria Construcţiilor s-au adunat în cadrul unei conferinţe pentru a arăta pierderile pe care le-au înregistrat sectoarele din construcţii. Iar reprezentanţii Asociaţiilor şi Patronatelor au susţinut că în 2008 au avut creşteri spectaculoase, dar T4 a adus sfârşitul acestei epoci, cât şi debutul unei perioade sumbre. Primele 6 luni ale acestui an au fost unele caracterizate de scăderi, iar pentru perioada următoare vom vedea acelaşi trend descendent. “Pentru sfârşitul anului şi pentru prima parte a lui 2010 nu vedem semne de revenire”, a declarat, în cadrul conferinţei, Ion Crângaşu, director executiv CIROM – Patronatul din Industria Cimentului şi Altor Produse Minerale pentru Construcţii din România.

Preţurile materialelor de construcţii s-au apropiat de normalitate
Piaţa construcţiilor din România a suferit mari pierderi în decursul unui an, iar acest aspect este confirmat de evoluţia negativă a indicilor de producţie industrială, cât şi a indicilor valorici ai cifrei de afaceri. “Producătorii şi-au redus marjele de profit. Iar astfel nu s-au mai făcut investiţii”, a declarat Claudiu Georgescu, reprezentant APMCR – Asociaţia Producătorilor de Materiale de Construcţii din România. El a mai adăugat că “şi evoluţia forţei de muncă a fost una negativă. Chiar am redus personalul cu 22%. Iar căderea de personal o vom resimţi la anul”.
În ceea ce priveşte preţurile materialelor de construcţii, Georgescu a spus: “S-a ajuns la un preţ aproape corect. Iar în continuare vom vedea câteva corecţii. Vârful de criză va fi undeva în octombrie-noiembrie”.

Cei 3 jucători de pe piața de ciment au amânat investiţiile
“Căderea pieţei cimentului a fost de 30% faţă de anul trecut”, a afirmat Ion Crângaşu, director executiv CIROM.
El a mai explicat că producţia de ciment a crescut continuu în ultimii ani, iar în 2008 ajunsesem să importăm 1 milion de tone de ciment din China. Văzând o astfel de cerere, cei 3 mari producători de ciment autohtoni au început să facă eforturi pentru a răspunde acestei solicitări. Astfel, aceştia au început să facă investiţii în modernizarea fabricilor, chiar au luat în calcul să construiască noi fabrici. Producătorii de ciment au făcut planuri investiţionale în jur de 1 miliard de euro, iar acum aceştia s-au văzut nevoiţi să îşi reeşaloneze planurile şi au decis doar să modernizeze fabricile pe care le deţineau deja. Companiile au luat măsuri dure anticriză: au redus personal, au amânat investiţii.
“Pentru sfârşitul anului şi pentru prima parte a lui 2010 nu vedem semne de revenire, iar Guvernul nu ajută deloc la ieşirea din această criză. Ar trebui să se îmbunătăţească legislaţia”, a mai arătat directorul executiv CIROM.

Piața de termoizolaţii a picat cu 45%
Valentin Petrescu, reprezentantul PPTT – Patronatul Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă, a subliniat: “Căderea noastră a fost de 40-45%. Din 5.000-6.000 de firme 15% au ajuns în procedură de faliment. Acum în S1 oferta a depăşit cererea, iar nivelul investiţiilor este sub 5%”. El a mai precizat că Programul de Reabilitare Termică nu reprezintă o soluţie pentru această industrie, deoarece aplicarea lui este deficitară. Deoarece nu s-au luat măsuri pentru că produsele folosite nu sunt cele mai bune calitativ.

Industria oţelului a avut de suferit în 2008 şi 2009
“În prima parte a anului 2008 s-au folosit 6,2 milioane de tone, iar T2 din acelaşi an a adus o scădere de 1,2 tone. Iar anul acesta ne aşteptăm să producem 770.000 de tone”, a afirmat Călae Mândru, reprezentant ARDIMET – Asociaţia Română a Distribuitorilor de Metal. El a mai arătat, că şi preţul a suportat corecţii dacă, în 2008, 1 tonă de oţel era la 800-900 de euro acum preţul a ajuns la 300-350 de euro/tonă.
Petre Moroianu, oficialul ADUC – Asociaţia Distribuitorilor de Utilaje pentru Construcţii, a spus că în prima parte a lui 2008 erau solicitate 3.200 de utilaje, iar în T4 acest număr s-a redus. “Sperăm ca să atingem măcar 30% din nivelul vânzărilor de anul trecut”.

Soluţii anticriză
“După un an e prea devreme pentru a face un bilanţ. În momentul de faţă nu este important să punem accentul pe un astfel de raport, ci ar trebui să avem în vedere soluţii anticriză precum sunt cele prezentate Guvernului de către Alianţa Confederaţiilor Patronale din România în scrisoarea deschisă adresată premierului Emil Boc”, a declarat în aceeaşi conferinţă de presă Ştefan Rădeanu, vicepreşedinte UGIR – Uniunea Generală a Industriaşilor din România.
– Menţinerea nivelului de investiţii asumat prin Programul de măsuri anticriză convenit în trimestrul I 2009;
– Dezvoltarea şi extinderea Programului Prima Casă, cu accent pe construcţia de locuinţe noi;
– Suplimentarea resurselor financiare pentru continuarea şi dezvoltarea consistentă a programului de reabilitare termică a clădirilor;
– Redefinirea strategică a Programului de dezvoltare a infrastructurii rutiere naţionale (ARACO a propus în luna iulie 2009 un program de 11 miliarde de euro pentru perioada 2010-2015 cu 525 de km de autostradă la profil complet, 394 km de autostradă numai calea I, bidirecţională şi 1.650 km de drum expres, în mare parte cu 3 benzi);
– Continuarea procesului de actualizare a legislaţiei achiziţiilor publice pentru eliminarea progresivă a neconformităţilor majore cu care se confruntă acest domeniu generator de probleme acute sectorului de construcţii;
– Armonizarea L50/91 actualizată prin L 214/09 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii cu prevederile comunitare pentru fluidizarea proceselor specifice (este necesară consultarea ARACO, RUR, OAR, precum şi cu alte asociaţii profesionale sectoriale);
– Corelarea Legii 220/2008 cu Directiva 2009/28/CE/23.04.2009 privind promovarea energiilor regenerabile;
– Utilizarea scrisorii bancare ca şi garanţie de bună execuţie pentru societăţile din domeniul construcţiilor;
– Instituirea simetriei în tratamentul obligaţiilor bugetare ale agenţilor economici şi MFP/entităţile achizitoare cu capital de stat;
– Modificarea Codului Fiscal astfel încât, din 2010, TVA să fie achitat corelat cu momentul încasării şi convenirea unui mecanism de compensare între TVA şi diversele datorii bugetare în condiţiile în care întârzierile în plata creanţelor de la entităţile achizitoare cu capital de stat au căpătat dimensiuni semnificative;
– Stimularea convenirii temporare a unui Acord între MFP, ARB şi confederaţiile patronale privind anumite angajamente în favoarea întreprinderilor care înregistrează dificultăţi financiare din cauza crizei (suspendarea de la plata ratei de principal aferentă ratelor de credit pentru creditele contractate de la bănci, măsuri destinate îmbunătăţirii patrimonializării societăţilor etc.) plecând de la modelul italian convenit în 03/08/09;
– Urgentarea apariţiei Legii privind parteneriatul public-privat (PPP) în concordanţă cu prevederile legislaţiei europene care va genera soluţii de investiţii suplimentare sectorului de construcţii.