WTC BUCUREȘTI ȘI APMCR VĂ INVITĂ LA EXPO CASA ECO 29-31 MAI 2009 , COMUNICAT DE PRESĂ, POSTAT DE CĂTRE WTC

15-APR-2009

București, 29 Mai 2009 – WTC București vă invită la Târgul de soluții constructive alternative pentru case de locuit și de vacanță, EXPO CASA ECO ce va avea loc în perioada 29-31 Mai 2009, în sala World Trade Plaza.

Târgul EXPO CASA ECO îşi propune să vină în întâmpinarea cerinţei de soluţii alternative la casele clasice, care să ofere aceleaşi condiţii de locuit la costuri mult mai mici. Târgul promovează conceptul de casă de vacanţă ca soluţie ieftină pentru locuit sau petrecerea timpului liber.

În actuala situaţie de criză economică, lipsa creditelor şi nivelul ridicat al costurilor unei locuinţe noi obligă publicul avizat la găsirea unor soluţii alternative.

Evenimentul va oferi informaţiile necesare pentru a depăşi acele temeri faţă de altfel de locuinţe decât cele clasice, din cărămidă, prin prezentarea de soluţii constructive alternative: lemn, pereţi sandwich, case americane, case container, etc.

Expozanţii vor fi reprezentanţi ai industriei de specialitate din toate domeniile ce oferă soluţii şi servicii pentru construcţia de case de locuit sau vacanţă.

În parteneriat cu Asociaţia Producătorilor de Materiale pentru Construcţii din România, EXPO CASA ECO vă propune de asemenea o sesiune de comunicări cu privire la materialele ecologice, sesiune ce va fi realizată împreună cu specialişti din cadrul Ministerului Mediului, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, specialişti şi parteneri APMCR.

World Trade Center Bucureşti pune la dispoziţia participanţilor 400 de mp spaţiu expoziţional, săli de conferinţă, restaurante, cafenele, precum şi toată solicitudinea echipei sale manageriale, care este garanţia organizării unui eveniment de succes.

Locaţia: World Trade Plaza, lângă Hotel Pullman, fost Sofitel

Contact: Nicoleta Manu
Tel: 021- 202 44 54, Fax: 021- 319 12 19